Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rock’

STANEE! Las-o baa!

Tracklist:
1. Perfect
2. Vecina
3. Luca
4. Tanta
5. Emigrant USA
6. Stan
7. Namol
8. Victoria

Succesul unei trupe ca Timpuri Noi la scurt timp dupa ’90, atunci cand muzica romaneasca ce nu se conforma ideii de „slagar” iesea in sfarsit din anonimat, este foarte explicabil. Tineri, plini de entuziasm si de idei, baietii aveau si unele atuuri in comparatie cu trupe deja recunoscute la nivel national precum Cargo sau Iris: in primul rand, ceea ce cantau ei suna mult mai „fresh”, si in al doilea rand, ei nu se prea luau in serios. Ironia si autoironia se face simtita de la vizionarea copertei pana la fiecare acord de pe fiecare piesa, si totusi piesele suna extrem de autentic si au un stil inconfundabil, preluat intr-o masura mai mare sau mai mica de multe trupe care le vor urma (Sarmalele Reci, Vama Veche, Taxi, etc).

Fara indoiala ca sufletul trupei e reprezentat de solistul Artan si de chitaristul Dan Iliescu (uneori solist si el). Insa intregul registru instrumental e foarte bine pus la punct si suna excelent. Toate piesele se incadreaza in limbajul rock, insa abordarea este variata. Piesa Emigrant USA este cel mai bun exemplu, incepand ca un blues traditional si incheindu-se in stil de heavy metal 70’s. Piese ca Vecina, Luca, Tanta, Namol au setat un standard pentru piesele pe care Timpuri Noi aveau sa le lanseze pe tot parcursul anilor 90: ghiduse, haioase, fredonabile, de facut show in concerte. Stan face si ea parte din categoria asta, fiind in acelasi timp un prilej pentru Iliescu sa isi etaleze skillurile de chitara (nu fara obisnuita autoironie, personajul Stan fiind un „chitarist” care isi tortureaza vecinii de la bloc). Pacat de calitatea inregistrarii, care la fel ca in cazul Cargo prezentat mai devreme,  lasa de dorit.

Prima si ultima piesa (Perfect si Victoria) reprezinta parca o incercare a trupei de a isi depasi limitele si de a face mai mult decat caterinca, versurile dobandesc un anume substrat in contextul societatii romanesti in tranzitie.

Timpuri Noi e cu siguranta un album de referinta pentru timpul sau si ramane unul dintre cele mai bune produse ale muzicii usoare de la noi, ridicandu-se fara nici o problema la standardele de calitate ale muzicii de afara, din toate punctele de vedere…mai putin cel al inregistrarii.

rating: 8.5/10

piese de referinta: Perfect, Tanta, Victoria

Anunțuri

Read Full Post »

Despre Velvet Underground pe iutub

Am avut surpriza placuta sa gasesc pe canalul Youtube romanesc Happyfish o serie de filmulete despre Velvet Underground, dar si supriza neplacuta sa vad ca aveau mai putin de 30 de view-uri fiecare (avand in vedere ca exista videoclipuri Nicolae Gutza cu peste un milion).

Asta e prima parte. Mai sunt vreo 12. Le gasiti la related videos.

Read Full Post »

Va propun spre ascultare una dintre primele piese ale trupei Timpuri Noi, dinainte de Revolutie (1988). Asta ca un fel de avanpremiera la recenzia albumului lor de debut, pe care vreau sa o fac in curand. Aceasta piesa din pacate nu e inclusa pe albumul Timpuri Noi. Influentele occidentale ale trupelor precum U2 se fac simtite mai mult decat si-ar fi dorit regimul, motiv pentru care trupa aceasta atat de talentata a trebuit sa astepte pana dupa 90 pentru a se lansa discografic propriu-zis (pana atunci avusese doar aparitii sporadice pe compilatii Electrecord).

Read Full Post »

Absurdul din nou a invins

Tracklist:
1. Povestiri Din Gara
2. Ana
3. Buletin De Stiri
4. Doi Prieteni
5. Portile De Fier
6. 1989
7. Batacanda
8. Brigadierii
9. Erata

La momentul aparitiei acestui material, trupa Cargo era deja cunoscuta prin activitatea sa concertistica, si recunoscuta drept una dintre cele mai promitatoare trupe tinere din tara, pe care schimbarea de regim nu avea cum sa nu o incurajeze. De asemenea, tinand cont de orasul de provenienta (Timisoara) si de unele influente folclorice la nivel muzical, era normal sa se faca paralela cu trupa Phoenix. Intrebarea era daca baietii din Cargo erau cu adevarat de calibrul trupelor legendare cu care crescusera si care i-au influentat.

Povestiri din gara pare sa confirme  acest lucru, cel putin partial. Piesele sunt reprezentative pentru perioada imediata de tranzitie intre comunism si pseudo-capitalismul ce i-a urmat. Soundul trupei, desi anacronic in comparatie cu cel de peste hotare, era destul de proaspat pentru Romania. Principalul atu este vocea lui Kempes, una dintre putinele voci care iese in fata cand vorbim de rockul autohton, si care suna extrem de bine pe albumul de fata. Adi Barar face si el o treaba excelenta la chitara. Prima piesa, cea care imprumuta numele albumului, este poate cea mai buna, si ramane o piesa de referinta pentru inceputul anilor 90 de la noi. Refrenul este foarte catchy. Influentele folclorice nu puteau lasa indiferenti pe fanii trupelor ca Phoenix, iar pe de alta parte instrumentatia ii castiga pe fanii heavy-metal. Piesa Ana este mai comerciala, o balada fara prea mari pretentii insa care a avut succes la public. Buletin de Stiri se intoarce la o abordare mai metal, vocea lui Kempes iesind din nou la rampa. Piesa se doreste a fi de protest, ca si multe altele din muzica noastra, insa nu convinge. Desigur, in anii de dupa revolutie probabil ca avea o alta rezonanta. Doi prieteni e o piesa care pare a avea un caracter personal (fiind vorba de tatal unuia dintre membri), insa din punct de vedere muzical e sub nivelul albumului…cu cateva clase. Nici despre Portile de fier nu se pot spune prea multe, un instrumental nu foarte inspirat, si ca sa fim sinceri, destul de plictisitor, desi in ton cu albumul. 1989 e o noua piesa reprezentativa pentru perioada respectiva, desi nu prea seamana cu ceea ce canta Cargo, mai ales ca ritm, intrerpretarea lui Kempes facandu-ne insa sa uitam acest lucru. Urmatoarea piesa, Batacanda, e una dintre preferatele folkistilor montagnarzi de la noi. Din nou, Kempes face one-man-show. Ca sa fim sinceri, trupei asteia i-ar fi fost mult mai greu sa iasa din anonimat fara acest vocalist si timbrul lui inconfundabil. Brigadierii, desi o preluare, este o noua piesa clasica pentru perioada in care se incadreaza, cu accentele sale muncitoresti cu refrenul extrem de fredonabil, si finalul ironic fata de fostul regim. Barar isi arata si el clasa la chitara printr-unul dintre cele mai reusite solouri ale sale. Cat despre Erata, e o piesa cu un ritm mai alert decat media Cargo, insa destul de neinteresanta din toate celelalte puncte de vedere.

Un album clasic al rockului romanesc de la inceputul anilor 90, care ii prezinta pe Cargo ca una dintre putinele concurente ale trupei Iris , pe bransa aceea de muzica dezvoltata la noi pe modelul heavy metal, fara a fi metal cu adevarat (mai degraba hard rock). Cateva momente de glorie, care aveau sa dea nastere unei noi legende in rockul romanesc, insa si multe momente de mediocritate, toate tinute insa impreuna de vocea speciala a  lui Kempes. Calitatea inregistrarii, desi execrabila, nu poate sa nu nasca nostalgii pentru cei care au trait vremurile alea.

Piese remarcate: Povestiri din gara, Buletin de stiri, Batacanda, Brigadierii

Rating: 7,7/10


Read Full Post »

Motorhead – Overkill (1979)

Tracklist:
1. Overkill
2. Stay Clean
3. (I Won’t) Pay Your Price
4. I’ll Be Your Sister
5. Capricorn
6. No Class
7. Damage Case
8. Tear Ya Down
9. Metropolis
10. Limb from Limb

Asta e genul de album pe care simt nevoia sa il mentionez desi s-a scris o groaza despre el. Eu nu voi face asta, la urma urmei exista un singur cuvant care poate sa descrie muzica celor de la Motorhead mai bine decat 100 altele: BADASS. Motorhead sunt, fara voia lor, ceea ce trupe ca Manowar se screm din rasputeri sa fie (si tot nu le iese), si anume intruchiparea heavy metalului. Spun „fara voia lor”, pentru ca Lemmy Kilmister sustine in continuare ca Motorhead ar canta „rock’n’roll”. Asa o fi, dar e vorba de un rock’n’roll mai distorsionat, mai pervers si mai rapid ca niciodata.

Nu voi intra in detalii despre melodii, toate se aseamana, insa reusesc sa fie in acelasi timp suficient de autonome si de antrenante incat sa iti fie imposibil sa te plictisesti pana la final. Prima piesa merita sa dea numele albumului, si e una dintre cele mai influente in randul thrasherilor care aveau sa apara in anii 80. E usor sa iti dai seama de ce. Mie imi e imposibil sa nu incep dau din cap, cel tarziu pe la jumatatea ei.

Trupa era bine inchegata la momentul respectiv, cantand deja impreuna de cativa ani, si avand un album la activ. Cei 3 membri ai trupei, toti instrumentisti buni, se completeaza excelent. Cat despre vocea lui Lemmy….sa nu intram in detalii si sa spunem doar ca este perfecta pentru soundul trupei. Iar versurile….”only way to feel the noise is when it’s getting loud”…..nu, lasa.

Un album excelent de DAT DIN CAP. Poate cel mai bun din categoria asta. 8/10 pentru momentele de animaleala pe care mi le-a intermediat.

Read Full Post »

facelift

take another hit, and bury your brother!

Tracklist:
1. We Die Young
2. Man In The Box
3. Sea Of Sorrow
4. Bleed The Freak
5. I Can’t Remember
6. Love, Hate, Love
7. It Ain’t Like That
8. Sunshine
9. Put You Down
10. Confusion
11. I Know Something (‘Bout You)
12. Real Thing

Facelift a fost unul dintre primele albume de grunge care a avut succes comercial, inainte ca Nevermind de la Nirvana sa atinga statutul de fenomen. De fapt, e cam aiurea spus „grunge”, pentru ca Alice in Chains canta cel mai pur heavy metal posibil. cel putin pe acest album de debut. Si nici nu e de mirare ca a avut succes intr-o perioada in care intreaga suflare a pletosilor se saturase pana peste cap de trupe de hair-metal ca Motley Crue, Poison si compania. Pana si MTV se saturase de ei, dovada fiind faptul ca la cateva luni dupa lansarea albumului, Man in the box isi facea aparitia in playlistul MTV.

Ceea ce canta aici Alice in Chains nu e deloc inovator, muzical vorbind. E mai degraba o intoarcere la metalul traditional, numai ca ceea ce ii desparte de toti ceilalti este pesimismul nemasurat de care sunt impregnate toate piesele. 12 cosmare adunate intr-un album (poate ca ar fi sunat mai bine sa fie 13). Vocea lui Layne Staley (muuult mai sugestiva decat a lui Kobain daca ma intrebati pe mine) si versurile sociopate gandite de acesta sunt principalul motiv. La care se adauga chitara lui Jerry Cantrell, completand perfect peisajul depresiv.

Desigur, comparat cu urmatorul album (Dirt), Facelift e aproape vesel. Dar asta e alta poveste. Cateva piese de pe album ies in fata inca de la prima ascultare, cum ar fi We die young si Man in the box, ajunse intre timp adevarate imnuri ale grunge-ului…dar si cateva mai putin cunoscute precum Sea Of Sorrow (foarte tare schimbarea de tempo de la inceput), Bleed The Freak si (mai ales) Sunshine, a carei refren o transforma brusc dintr-o piesa monotona intr-una extrem de interesanta si de…depresiva. Nu mai vorbesc de solourile lui Cantrell, care au calitatea de a fi scurte si de a merge „la sentiment”.

Poate ca ar fi fost mult mai bine pentru toata lumea daca AIC ar fi scurtat un pic albumul asta. Adica, ultimele 3-4 piese nu prea sunt la nivelul restului. Si daca tot n-au reusit sa faca 13 piese, nu prea avea rost sa se screama sa ajunga pana la 12, si sa puna b-sideurile rezultate pe album. Dar tot Alice In Chains sunt si alea, ceea ce inseamna ca eu nu ma plang. Sunt interesante si ele in sensul ca se apropie un pic mai mult de zona blues-ului. (mai ales Real Thing).

Un album pe care unii il vor gasi monoton (in special ultima treime), insa eu, subiectiv ca intotdeauna, il voi nota cu 8,5/10. Desi nu il recomand cuiva care cauta o auditie vesela.

Read Full Post »

Piesa de pe albumul trupei Supertramp, Breakfast in America (1979)

Apropo: Scooter suge!

Read Full Post »

Older Posts »