Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘punk’

That’s right…your stereo is f…ed up!

Tracklist:
1. Say No! to Authority
2. Wanna Die
3. Society
4. California Sucks
5. Murder in the Brady House
6. I Can’t Stand Myself
7. My Song
8. High Ambitions
9. March of the Lawmowers
10. Leave Me Alone
11. Don’t Touch My Car
12. 7-11
13. Cows
14. Work
15. Wavin Gerbs
16. Liar
17. O.M.W.
18. Clean-Cut Asshole
19. Raining Needles
20. BPD
21. Experience the Ozzfish
22. Jockpunk
23. K-Mart Blues
24. Bates Hotel
25. Hardcore Hippie
26. What Is Right
27. Yeah Baby!
28. In the Hospital
29. I Feel Like Shit
30. I Hate Led Zeppelin
31. American Suicide
32. A Political Song for Screeching Weasel to Sing
33. Twinkie Warfare
34. Stoned and Stupid
35. Life Sucks (And So Do You)
36. I Wanna Be Naked!
37. My Right
38. Hey, Suburbia
39. Ashtray

Auditia materialelor din anii 80 ale celor de la Screeching Weasel reprezinta un punct foarte bun de pornire pentru cei care vor sa se familiarizeze cu ceea ce insemna punkul acum doua decenii.

E vorba de 39 de piese compresate in mai putin de 40 de minute, majoritatea foarte scurte si foarte „hardcore”. Inregistrari de o calitate indoielnica, profanitati la tot pasul, teribilism si versuri la ‘sto. Dar si foarte, foarte mult talent. Albumul este un diamant neslefuit al genului. Instrumentistii si solistul incepeau sa aiba experienta si acest lucru se simte in momentul in care compari piesele acestea cu variantele lor initiale, de pe  primul demo, pe care il veti gasi pe bootlegul Punk Rock Superheroes, in cazul in care veti reusi sa suportati calitatea execrabila a sunetului (eu am reusit si chiar mi-au placut.  Au fost primele piese Screeching Weasel pe care le-am ascultat si care m-au facut sa cercetez trupa mai indeaproape).

Caracterul uneori contradictoriu al versurilor, care avea sa devina obisnuit pe urmatoarele albume, este prezent si aici. Piesa I Can’t Stand Myself zice asa: „girls are repulsed by the sight of me i slouch and i don’t brush my teeth don’t have a job – don’t go to school and worst of all – i think i’m cool, i can’t stand myself”. Versuri care spun multe despre atitudinea punk, insa si despre genul de umor gustat de Ben Weasel (fondatorul trupei, vocalistul si „poetul” din spatele versurilor). Alte piese duc umorul „Beavis&Butthead” si mai departe, cum ar fi Wavin’ Gerbs, o descriere succinta a activitatii de prajire a unui hamster la microunde. Majoritatea pieselor au continut liric apropiat de acest nivel. Asa ca daca genul acesta de umor va face sa va puneti mainile in cap, cel mai bine e sa evitati albumul din start. Pe cei pe care nu ii deranjeaza atat de mult povestile cu hamsteri si aparate de tuns iarba care explodeaza, si imprecatiile la adresa hippiotilor demne de Cartman, acest album ii va surprinde si cu unele piese care incearca sa depaseasca acest nivel, insa nu prea multe. (A Political Song For Screeching Weasel To Sing, My Right).

Din punct de vedere muzical, albumul ii va incanta pe fanii de hardcore. Amatorii de punk clasic vor gasi si ei cateva piese interesante (Hey, Suburbia), desi influenta celor de la Ramones se va simti mult mai mult pe urmatoarele albume. Instrumentatia este una tipica pentru hardcore, tobosarul face o treaba foarte buna, iar chitara are cateva momente in care arata in mod neasteptat creativitate (cum ar fi finalul piesei Cows, altfel total neinteresanta, care este salvata de aceasta mica interventie solistica a lui Jughead).

Pe scurt, Screeching Weasel este o auditie obligatorie pentru toti fanii de hardcore. Cei care s-au familiarizat cu Screeching Weasel prin albumele acestora pop-punk s-ar putea sa nu il guste, insa adevarul e ca acesta e cel mai punk dintre albumele lor si are un mare plus la capitolul atitudine.

Piese recomandate: I Can’t Stand Myself, Cows, Wavin’ Gerbs (animal violence for the win!), O.M.W. , In The Hospital.

Rating: 7.5/10
Gasiti acest album, alaturi de intreaga discografie Screeching Weasel, aici.

Anunțuri

Read Full Post »

un cover punk „old school” dupa piesa asta:

Read Full Post »

Don’t know what I want but I know how to get it!

Tracklist:
1. Holidays in the Sun (3:20)
2. Bodies (3:02)
3. No Feelings (2:49)
4. Liar (2:40)
5. Problems (4:10)
6. God Save the Queen (3:18)
7. Seventeen (2:02)
8. Anarchy in the UK (3:31)
9. Submission (4:12)
10. Pretty Vacant (3:16)
11. New York (3:05)
12. E.M.I (3:10)

In 1977 anarhia debarca in Regatul Unit, adusa de niste baieti care si-au facut o trupa fara macar sa pretinda ca vor sa cante muzica, dar care au influentat iremediabil muzica si cultura urbana de la finele secolului 20. Ceea ce e aproape incredibil avand in vedere ca Sex Pistols au stat impreuna doar 2 ani, timp in care au lansat un singur album, cel de fata.

Si mai inedit este faptul ca Sex Pistols au fost prima trupa care a recunoscut fara inconjur faptul ca imaginea pentru ei conta mai mult decat muzica. Un exemplu in acest sens este concedierea lui Glen Matlock (basistul care se aude pe acest album, instrumentist decent) si inlocuirea sa cu Sid Vicious, cel care era vazut de solistul Johnny Rotten (pe numele adevarat John Lydon) drept intruchiparea perfecta a punkerului, insa care habar n-avea sa cante si era pe deasupra un antitalent.

Dar nu ar trebui sa ne mire, pentru ca totul la Sex Pistols este anti. Anti-muzica, anti-estetic, anti-societate. Ei au incercat cu tot dinadinsul sa isi creeze imaginea de antieroi (pionierii acestui curent sunt de fapt altii…incepand cu Rolling Stones). Si au reusit cu prisosinta. Reactia cremei societatii din Anglia a fost cea scontata, de repulsie si teama fata de acesti „golani”.

Sa trecem insa la ce ne intereseaza pe noi, anume muzica. Aceasta, dupa cum am admis de la inceput, sufera in favoarea imaginii. Insa asta nu inseamna ca Sex Pistols nu au avut nimic de oferi la nivel muzical. Inca de la primele piese ni se arata faptul ca in esenta ceea ce canta trupa nu e cu mult diferit de rock’n’rollul celor de la Rolling Stones sau The Who (facand abstractie desigur de instrumentistii mediocri de care dispune), dar agresivitatea si cinismul cu care sunt cantate aceste formule „clasice” te pun pe ganduri de la inceput, la fel ca si vocea de animal turbat a lui Rotten. Albumul incepe cu o piesa de exceptie, Holidays in the sun, ne introduce cum nu se poate mai bine in atmosfera albumului, care continua in acelasi ritm pana pe la piesa a noua (Submission), care are un tempo mult mai redus. Daca primele 3 piese sunt foarte promitatoare, albumul isi cam pierde din consistenta pe urma (cu exceptia lui Anarchy in the UK si God Save the Queen, ajunse imnuri ale punkului, si pe buna dreptate). Criticile mele ar fi in primul rand faptul ca riffurile de chitara, oricat de explozive ar fi, incep sa plictiseasca pana la urma, datorita lipsei de varietate, la fel ca si behaielile lui Rotten. Si versurile care contin prea mult teribilism si tradeaza prea putina substanta cenusie (in comparatie cu trupe ca The Clash).

In concluzie, este cu siguranta un album extrem de influent din zona punk, mai ales avand in vedere ca e printre primele. Daca Ramones le sunt superiori muzical, iar the Clash ii bat  din punct de vedere al versurilor, cei de la Sex Pistols compenseaza prin atitudine. Dar asta nu le va aduce o nota mai mare de 7.5/10 din partea mea.

Piese remarcate: Holidays in the sun, Bodies, No Feelings, God Save The Queen, Anarchy In The UK.

Read Full Post »