Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘hardcore’

That’s right…your stereo is f…ed up!

Tracklist:
1. Say No! to Authority
2. Wanna Die
3. Society
4. California Sucks
5. Murder in the Brady House
6. I Can’t Stand Myself
7. My Song
8. High Ambitions
9. March of the Lawmowers
10. Leave Me Alone
11. Don’t Touch My Car
12. 7-11
13. Cows
14. Work
15. Wavin Gerbs
16. Liar
17. O.M.W.
18. Clean-Cut Asshole
19. Raining Needles
20. BPD
21. Experience the Ozzfish
22. Jockpunk
23. K-Mart Blues
24. Bates Hotel
25. Hardcore Hippie
26. What Is Right
27. Yeah Baby!
28. In the Hospital
29. I Feel Like Shit
30. I Hate Led Zeppelin
31. American Suicide
32. A Political Song for Screeching Weasel to Sing
33. Twinkie Warfare
34. Stoned and Stupid
35. Life Sucks (And So Do You)
36. I Wanna Be Naked!
37. My Right
38. Hey, Suburbia
39. Ashtray

Auditia materialelor din anii 80 ale celor de la Screeching Weasel reprezinta un punct foarte bun de pornire pentru cei care vor sa se familiarizeze cu ceea ce insemna punkul acum doua decenii.

E vorba de 39 de piese compresate in mai putin de 40 de minute, majoritatea foarte scurte si foarte „hardcore”. Inregistrari de o calitate indoielnica, profanitati la tot pasul, teribilism si versuri la ‘sto. Dar si foarte, foarte mult talent. Albumul este un diamant neslefuit al genului. Instrumentistii si solistul incepeau sa aiba experienta si acest lucru se simte in momentul in care compari piesele acestea cu variantele lor initiale, de pe  primul demo, pe care il veti gasi pe bootlegul Punk Rock Superheroes, in cazul in care veti reusi sa suportati calitatea execrabila a sunetului (eu am reusit si chiar mi-au placut.  Au fost primele piese Screeching Weasel pe care le-am ascultat si care m-au facut sa cercetez trupa mai indeaproape).

Caracterul uneori contradictoriu al versurilor, care avea sa devina obisnuit pe urmatoarele albume, este prezent si aici. Piesa I Can’t Stand Myself zice asa: „girls are repulsed by the sight of me i slouch and i don’t brush my teeth don’t have a job – don’t go to school and worst of all – i think i’m cool, i can’t stand myself”. Versuri care spun multe despre atitudinea punk, insa si despre genul de umor gustat de Ben Weasel (fondatorul trupei, vocalistul si „poetul” din spatele versurilor). Alte piese duc umorul „Beavis&Butthead” si mai departe, cum ar fi Wavin’ Gerbs, o descriere succinta a activitatii de prajire a unui hamster la microunde. Majoritatea pieselor au continut liric apropiat de acest nivel. Asa ca daca genul acesta de umor va face sa va puneti mainile in cap, cel mai bine e sa evitati albumul din start. Pe cei pe care nu ii deranjeaza atat de mult povestile cu hamsteri si aparate de tuns iarba care explodeaza, si imprecatiile la adresa hippiotilor demne de Cartman, acest album ii va surprinde si cu unele piese care incearca sa depaseasca acest nivel, insa nu prea multe. (A Political Song For Screeching Weasel To Sing, My Right).

Din punct de vedere muzical, albumul ii va incanta pe fanii de hardcore. Amatorii de punk clasic vor gasi si ei cateva piese interesante (Hey, Suburbia), desi influenta celor de la Ramones se va simti mult mai mult pe urmatoarele albume. Instrumentatia este una tipica pentru hardcore, tobosarul face o treaba foarte buna, iar chitara are cateva momente in care arata in mod neasteptat creativitate (cum ar fi finalul piesei Cows, altfel total neinteresanta, care este salvata de aceasta mica interventie solistica a lui Jughead).

Pe scurt, Screeching Weasel este o auditie obligatorie pentru toti fanii de hardcore. Cei care s-au familiarizat cu Screeching Weasel prin albumele acestora pop-punk s-ar putea sa nu il guste, insa adevarul e ca acesta e cel mai punk dintre albumele lor si are un mare plus la capitolul atitudine.

Piese recomandate: I Can’t Stand Myself, Cows, Wavin’ Gerbs (animal violence for the win!), O.M.W. , In The Hospital.

Rating: 7.5/10
Gasiti acest album, alaturi de intreaga discografie Screeching Weasel, aici.

Read Full Post »

415C0vJrppL._SL500_AA240_

You’re wasting your lead, aim for the head!

Tracklist:
1. The Hordes
2. The Pain Of Being Dead
3. Cannibal
4. Brains
5. Ressurection Cemetery
6. Kingdom Of The Undead
7. Epulum
8. Necromancer
9. The Night Has A Thousand Eyes
10.  Zombie Sweetheart
11. Aim For The Head
12. Zombified

Te poate atrage la o trupa ca aceasta altceva decat numele? Buna intrebare. Pe mine numele m-a facut sa le acord o ascultare. Imi pare rau? Nu, de fapt a fost chiar o experienta amuzanta.

Ei se numesc „Send more paramedics”. Si canta ceva ce ei numesc „zombiecore”, care in fond e o combinatie de thrash si hardcore. Ce mai e de zis despre ei? A da. Sunt niste zombie canibali care se hranesc cu creiere umane. Sau cel putin par convinsi de chestia asta atunci cand sunt pe scena. Probabil ca multe trupe de black numai viseaza sa atinga un asemenea nivel de imbecilitate in show-urile lor si costumatiile lor. Numele trupei, dupa cum am aflat, este inspirat din filmul horror/comedy „Return of the living dead”.

Ce se poate spune despre albumul asta? Muzical, este destul de banal pentru orice initiat al metalului extrem. Apropo, celor care nu sunt interesati de acest gen le spun de pe acum sa nici nu incerce sa asculte chestia asta. (Ceilalti, care sunt pregatiti sa infrunte horzile de zombie si de clisee, vor gasi albumul aici ). Piesele sunt scurte si rapide, lucru binevenit. Sunt de asemenea banale…foarte banale pentru o trupa cu un asemenea nume. Vocalul e oribil, e absolut infect…deci se potriveste perfect cu tema trupei. Instrumentistii se pricep destul de bine la ceea ce fac. Pacat ca ceea ce fac devine repetitiv de pe la a 2 a piesa.

Din pacate (?), trupa s-a auto-lichidat cativa ani mai tarziu, dupa ce „comisese” 3 albume. Paramedicii insa continua sa vina, in numar din ce in ce mai mare, pentru a ingriji victimele.

Mesajul trupei catre fanii indurerati de despartirea lor iminenta a fost urmatorul:

Dear Mortals,

Send More Paramedics will be playing their last show on 27 October 2007 at Joseph’s Well in Leeds. We will be honouring all the commitments we have made up to that date. It’s been 6 years but our zombie corpses are finally rotting to the point at which we can continue no more. A million thanks to you all.

Yours faithfully,

SMP

RIP!

rating 4,5/10

Read Full Post »

retalorig

if you can’t eat it or fuck it…then kill it!


Tracklist:
1.  Jack Daniel’s and Pizza
2. Angry Neurotic Catholics
3. S.M.D.
4. Ground Zero Brooklyn
5. Race War
6. Inner Conflict
7. Jesus Hitler
8. Technophobia
9. Manic Depression
10. USA for USA
11. Five Billion Dead
12. Sex and Violence

Aceasta este trupa din a carei cenusa urma sa se nasca mult mai celebra Type O Negative (prin vocalul si basistul Peter Steele si chitaristul Kenny Hickey). La mijlocul anilor 80 Carnivore era o trupa mai mult sau mai putin anonima de thrasheri care tocmai isi lansasera primul album (denumit extrem de original Carnivore), si care nu aveau cam nimic in plus de oferit fata de restul trupelor de gen care rasareau in perioada respectiva ca ciupercile dupa ploaie: muzica destul de stereotipica, versuri la fel, axate pe violenta si sex… Lucrurile se schimba insa in 1987, cand baietii se decid sa faca primul lor album un pic mai serios. Ceea ce a rezultat e practic matricea pe care se va dezvolta stilul Type O Negative in deceniul urmator.

Temele predilecte raman violenta, conflictul, insa acesta din urma se muta spre interior. Prima piesa, Jack Daniel’s and Pizza, este o gluma, chiar una proasta (cel mai probabil e vorba de o inregistrare a unuia dintre membrii trupei dand la boboci), insa are meritul de a avertiza ascultatorul inca din start in ce se baga. „Ni se rupe de parerea ta”, asta e mesajul.

Cea de-a doua piesa, Angry Neurotic Catholics, surprinde. Nu muzical, ci prin faptul ca pune probleme de natura religioasa intr-o cu totul alta maniera decat alte trupe de profil din perioada respectiva care se multumeau de cele mai multe ori cu un „hail Satan”. Pe urma nihilismul si miserupismul (atat muzical cat si liric) continua atingand apogeul pe piesa S. M. D. (prescurtare de la Suck My Dick), si incepi sa te gandesti ca poate ai supraestimat potentialul trupei asteia. Restul albumului insa practic spulbera aceasta supozitie. Pe de o parte ni se ofera o perspectiva distopica asupra viitorului si o critica violenta a societatii americane (Race War, Technophobia), iar pe de alta parte continua trimiterile la religie si la un conflict interior pe piesele Inner Conflict si Jesus Hitler, cea din urma fiind povestea tragi-comica (mai mult tragica) a doua suflete total opuse captive intr-un singur corp uman, hiperbolizare a propriilor trairi ale autorului. „Is this the second coming or the fourth reich?” se intreaba sincer Steele, si raspunsul ramane in aer. Muzical, piesa tradeaza admiratia trupei pentru Black Sabbath, intro-ul fiind o variatie a temei Iron Man, care da apoi intr-un thrash galopant si contine si cel mai bun solo de chitara de pe album.

Manic Depression demonstreaza ca trupa nu se ia prea in serios, si ca pentru ei e vorba in primul rand de distractie. E unul dintre cele mai originale si mai amuzante coveruri dupa Jimi Hendrix facute vreodata. Asta daca gusti umorul sec si macabru care va deveni un trademark si pentru Type O, cativa ani mai tarziu.

Five Billion Dead e exclusiv instrumentala, si este prima materializare a unor teme ce vor fi preluate de T O N pe albumul lor de debut. Sex and Violence, din nou intr-o nota umoristica, inchide cercul si ne aduce din nou de unde am plecat. Previzibil dar multumitor.

Pentru cineva care a fost cucerit de materialele timpurii ale celor de la T O N, discul asta va reprezenta un regal. Pentru mine ramane unul dintre cele mai bune discuri de Thrash ale anilor 80. Riffuri solide, colaborare excelenta intre muzicieni si versuri pe alocuri bune.

Piese de rezistenta: Race War, Inner Conflict, Jesus Hitler, Manic Depression, Sex and Violence.

Rating: 8/10

Read Full Post »