Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘grunge’

De pe albumul Jar of flies (1993)

cu imagini de la revolutie.

Anunțuri

Read Full Post »

facelift

take another hit, and bury your brother!

Tracklist:
1. We Die Young
2. Man In The Box
3. Sea Of Sorrow
4. Bleed The Freak
5. I Can’t Remember
6. Love, Hate, Love
7. It Ain’t Like That
8. Sunshine
9. Put You Down
10. Confusion
11. I Know Something (‘Bout You)
12. Real Thing

Facelift a fost unul dintre primele albume de grunge care a avut succes comercial, inainte ca Nevermind de la Nirvana sa atinga statutul de fenomen. De fapt, e cam aiurea spus „grunge”, pentru ca Alice in Chains canta cel mai pur heavy metal posibil. cel putin pe acest album de debut. Si nici nu e de mirare ca a avut succes intr-o perioada in care intreaga suflare a pletosilor se saturase pana peste cap de trupe de hair-metal ca Motley Crue, Poison si compania. Pana si MTV se saturase de ei, dovada fiind faptul ca la cateva luni dupa lansarea albumului, Man in the box isi facea aparitia in playlistul MTV.

Ceea ce canta aici Alice in Chains nu e deloc inovator, muzical vorbind. E mai degraba o intoarcere la metalul traditional, numai ca ceea ce ii desparte de toti ceilalti este pesimismul nemasurat de care sunt impregnate toate piesele. 12 cosmare adunate intr-un album (poate ca ar fi sunat mai bine sa fie 13). Vocea lui Layne Staley (muuult mai sugestiva decat a lui Kobain daca ma intrebati pe mine) si versurile sociopate gandite de acesta sunt principalul motiv. La care se adauga chitara lui Jerry Cantrell, completand perfect peisajul depresiv.

Desigur, comparat cu urmatorul album (Dirt), Facelift e aproape vesel. Dar asta e alta poveste. Cateva piese de pe album ies in fata inca de la prima ascultare, cum ar fi We die young si Man in the box, ajunse intre timp adevarate imnuri ale grunge-ului…dar si cateva mai putin cunoscute precum Sea Of Sorrow (foarte tare schimbarea de tempo de la inceput), Bleed The Freak si (mai ales) Sunshine, a carei refren o transforma brusc dintr-o piesa monotona intr-una extrem de interesanta si de…depresiva. Nu mai vorbesc de solourile lui Cantrell, care au calitatea de a fi scurte si de a merge „la sentiment”.

Poate ca ar fi fost mult mai bine pentru toata lumea daca AIC ar fi scurtat un pic albumul asta. Adica, ultimele 3-4 piese nu prea sunt la nivelul restului. Si daca tot n-au reusit sa faca 13 piese, nu prea avea rost sa se screama sa ajunga pana la 12, si sa puna b-sideurile rezultate pe album. Dar tot Alice In Chains sunt si alea, ceea ce inseamna ca eu nu ma plang. Sunt interesante si ele in sensul ca se apropie un pic mai mult de zona blues-ului. (mai ales Real Thing).

Un album pe care unii il vor gasi monoton (in special ultima treime), insa eu, subiectiv ca intotdeauna, il voi nota cu 8,5/10. Desi nu il recomand cuiva care cauta o auditie vesela.

Read Full Post »

loclipsa

mituim ingerii ce n-o sa fim


Tracklist:
1. Loc Lipsa (feat. Ombladon)
2. Intunecare
3. Se Intampla in Romania (feat. Andy Ghost)
4. Albastru
5. Luni de Fiere
6. La Vedere
7. Lume Oarba
8. Downtown Jesus
9. Umbra Copil
10. Somn
11. Din Cercuri
12. In Cercuri
13. Cui si Spin
15. Happiness Provider
16. Din Valuri ard (feat. M. Iordache)

Iata-ne ajunsi la partea a doua a istoriei discografice a baietilor de la Luna Amara. (prima o gasiti aici). Unica schimbare in componenta trupei fata de primul album o constituie plecarea chitaristului initial, Petru Gavrila, si sosirea in locul sau a tanarului Vali Deac. Sosire ce s-a dovedit a fi in mare parte benefica.

Loc Lipsa, desi poate nu la fel de inspirat ca si predecesorul sau, marcheaza maturizarea completa a trupei si cristalizarea unui stil propriu. Agresivitatea cedeaza insa teren, lucru sesizat usor prin faptul ca Nick canta majoritatea pieselor.

Albumul incepe cu piesa care ii da si  numele, Loc lipsa, si care aminteste putin ca spirit de Gri dorian. Introul de chitara urmat de cel de bass da bine, insa prezenta lui Ombladon (pe care de altflel il respect ca „muzician”) este neconvingatoare. Bucata de rappereala e total detasata de restul piesei si da impresia unui colaj prost executat.

Piesa imediat urmatoare, una dintre (prea) rarele aparitii ale lui Mihnea ca lead vocal, Intunecare, este poate cea mai puternica si mai incarcata ca mesaj a trupei, insa subiectul nu putea sa nu nasca unele controverse, in special in tarisoara noastra unde multi au in continuare mentalitati medievale. Si asta ma aduce la recenzia publicata de site-ul muzici si faze, unde piesa asta (si cu alte cateva de pe album) erau vazute ca potentiale apartenente ale „zonei a carei prefix are trei de sase”.  Stau eu si ma intreb…oare o critica adusa pe cale artistica unei institutii (in cazul nostru una religioasa), este un motiv pentru a cataloga o trupa ca fiind satanista? Asta ar insemna ca florin chilian are la el acasa un altar dedicat lui lucifer, unde sacrifica regulat nou-nascuti. Dar sa revenim la oile noastre. E una dintre cele mai reusite piese de protest ale trupei, si muzica sustine foarte bine ideile lirice prezentate. Refrenul e de exceptie.

Urmatoarea piesa notabila ar fi Luni de fiere, o compozitie in care se vede ca au pus ceva munca si pe care noul chitarist reuseste sa faca o figura frumoasa. Alte piese care reusesc sa isi puna amprenta pozitiv pe material sunt Somn si Albastru, care in ciuda patetismului au ceva ce lipsea baladelor Luna Amara pana acum, si anume mult mai multa personalitate. Downtown Jesus respecta si ea aceste standarde, insa se detaseaza ca stil de restul pieselor, lucru explicabil poate si prin controversa legata de autorul ei. Eu nici acum nu stiu cine a compus-o, Nick sau Mani de la Urma. Probabil amandoi impreuna, dar ceva imi spune ca cel din urma (si din Urma) a avut o mai mare contributie, pentru ca piesa asta nu prea aduce cu Luna Amara (daca stie cineva mai multe rog sa ma informeze si pe mine).

Colaborarea cu Andy Ghost nu ma impresioneaza (mai ales ca nu prea il suport ca vocalist). In schimb cea cu Iordache de la Kumm reuseste sa salveze o ultima piesa altfel mediocra (Din valuri ard ).

Un album care reuseste sa mentina standardul ridicat impus de cel de debut. Piesele dau impresia ca sunt lucrate mai ingrijit si creeaza o senzatie de omogenitate care lipsea uneori de pe Asfalt. Pe de alta parte, momentele memorabile sunt mai putine.

Rating: 7/10

recenzii ale ultimului album Luna Amara, abia lansat:

myke

florin

a mea va trebui sa mai astepte.


Read Full Post »

asfalt

Nu te vinde pe un cent!


Tracklist:
1. Gri Dorian
2. Oras
3. Asfalt
4. Ego nr. 4
5. Rosu Aprins
6. Your Garden
7. Mara (acustic)
8. Dizident
9. Antidot
10. Folclor
11. Simplify My Spider
12. Stare De Gratie
13. Tanagra Noise
15. Unfed
16. Ciudat

Da…sunt constient de faptul ca abia si-au lansat cel de-al treilea album. De fapt poate tocmai de aceea am simtit nevoia sa imi fac mie in primul rand, o mica retrospectiva a carierei lor de pana acum.

Cariera discografica a trupei clujene Luna Amara incepe in 2004, desi la momentul respectiv baietii erau deja departe de a mai fi niste novici, avand vreo 4-5 ani de activitate concertistica in spate si un repertoriu bine conturat. Asta explica poate consistenta acestui album, si numarul relativ mare de piese, care au adus un suflu occidental binevenit in scena rock autohtona. Imi amintesc vizionarea primului lor videoclip (Ego nr. 4) si impresia excelenta pe care mi-a facut-o (mai ales la o varsta la care eram mai usor impresionabil). Imi amintesc de asemenea ca nu prea gaseam termeni de comparatie in muzica noastra autohtona pentru ceea ce auzeam, si vedeam. Intr-o perioada in care la noi rockul se putea desparti in doua „factiuni”: trupele vechi, „de legenda”, gen Iris, Phoenix, Cargo (cu idei la fel de batrane ca si ei, din pacate), si cele noi, alternative, deseori  plafonate, probabil datorita lipsei de concurenta de pe piata interna (OCS, Vita de Vie, Coma etc)…o trupa precum Luna Amara nu putea consitui decat o prezenta benefica.

Muzica este o combinatie destul de reusita de grunge, alternativ si metal, un element oarecum original al soundului lor fiind prezenta trompetei. O alta inovatie este aducerea in fata a 2 oameni in loc de unul. „Frontman-ii” Nick si Mihnea isi impart scena in egala masura. Doi solisti cu un timbru asemanator, dar cu stiluri total diferite, care se completeaza reciproc…unul aduce sensibilitatea, celalalt agresivitatea si spiritul protestatar.

Intr-adevar, „Asfalt” poate fi intr-o oarecare masura privit ca un „album de protest”, insa nu tine comparatia cu trupe precum Rage Against The Machine la capitolul mesaj si convingere cu care acesta este servit. Totusi pentru tarisoara noastra, este un pas inainte, si versurile sunt cu o clasa peste cam tot ce se canta la noi in jurul anului 2000.

Cat despre piese…trebuie sa recunosc ca cele cantate de Blidariu sunt mult mai pe gustul meu…sunt mai agresive, si parca se potrivesc mai bine profilului trupei. Ce-i drept, Nick are si el cateva interpretari notabile, incepand cu prima piesa Gri dorian, si continuand cu Asfalt, care aduce un pic cu Alice in Chains (pastrand proportiile desigur). Insa din pacate, acelasi Nick „comite” cateva balade patetice si total neinteresante care nu prea se ridica la nivelul albumului. Mara este prima care imi vine in minte, singurul ei merit fiind inregistrarea „live” si semnificatia „speciala” pe care ar avea-o pentru vreunul sau mai multi dintre membrii trupei. In aceasta categorie, cu riscul de a fi injurat de multi fani Luna Amara (in special de sex feminin), as include si piesa Rosu Aprins.

Valorile certe de pe album ar fi in opinia mea Ego nr. 4 si Dizident, urmate de Oras, Gri Dorian, Stare de gratie…dar intregul album (cu micile exceptii deja mentionate) suna foarte inchegat (aici trompeta lui Mihnea are aportul ei) si nu exista mari diferente calitative intre piese.

Per total avem de a face cu unul dintre cele mai bune albume de rock romanesc de dupa revolutie. Nu o fi asta o realizare extraordinara daca ne uitam si in ograda altora, dar un pas inainte, oricat de marunt, e mereu incurajator.

Rating: 7,5/10

Read Full Post »