Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘album concept’

let them hate me, hit me, hurt me, nail me to their tree

Tracklist:

Disc 1

1. Overture
2. heaven On Their Minds
3. What’s The Buzz?
4. Strange Thing, Mystifying
5. Everything’s Alright
6. This Jesus Must Die
7. Hosanna
8. Poor Jerusalem
9. Pilate’s dream
10. The Temple
11. I Don’t Know How To Love Him
12. Damned For All Time

13. Blood Money

Disc 2:

1. The Last Supper
2. Gethsemane
3. The Arrest
4. Peter’s Denial
5. Pilate And Christ
6. Hosanna
7. King Herod’s song
8. Can We Start Again Please
9. Judas’s Death
10. Trial Before Pilate
11. Superstar
12. The Crucifixion
13. John 19:41- Orchesta

Acesta este mult mai mult decat un simplu album muzical, dupa cum probabil ca stiti. Jesus Christ Superstar a fost primul musical de pe Broadway dedicat in intregime muzicii rock, realizare revolutionara la acea vreme. De asemenea este una dintre primele opere rock in adevaratul sens al cuvantului, alaturi de Tommy a celor de la The Who. Jesus Christ Superstar a fost interpretata si reinterpretata de atatea ori incat este imposibil de spus care e cea mai buna varianta, fiecare dintre ele avand meritele sale. Insusi Ian Gillan de la Deep Purple este prezent in rolul lui Isus in interpretarea originala, si ramane unul dintre cei mai buni interpreti ai rolului, alaturi de Steve Balsamo. Cat despre antagonistul sau Iuda, el a fost interpretat genial de Carl Anderson in filmul din 1973. Printre artistele notabile care de-a lungul timpului au interpretat rolul Mariei Magdalena se numara si Sarah Brightman.

Albumul relateaza povestea lui Isus, concentrandu-se pe perioada dinaintea mortii sale, si pe relatia conflictuala dintre el si Iuda. interpretata, ce-i drept, mai liber decat o prezinta textele biblice. Cu toate acestea naratiunea si dialogul respecta indeaproape Evangheliile, mult mai mult decat lasa sa se inteleaga titlul operei, care probabil ca le-a creat multor credinciosi o parere gresita in legatura cu continutul. De fapt, nu este nimic blasfemiator sau batjocoritor la adresa crestinismului si a lui Hristos. Este mai degraba o interpretare moderna a textului biblic, si atat crestinii cat si cei de alte confesiuni sau convingeri pot sa se bucure de ea in egala masura. Calitatea principala a unei opere de arta autentice este deschiderea la cat mai multe interpretari, iar Jesus Christ Superstar sta foarte bine la acest capitol. Finalul nu este unul cu happy-end, de Hollywood, insa este unul deschis oricarei interpretari. Multi crestini il critica, deoarece considera ca omiterea Invierii este un refuz de recunoastere a divinitatii lui Hristos. Pe acestia ii invit sa citeasca Blaga, si sa se elucideze in legatura cu corola de minuni si celelalte chestii invatate prin liceu.

Din punct de vedere compozitional, avem de a face cu ceva mult peste media albumelor pe care eu cel putin obisnuiesc sa le ascult, se cunoaste imediat mana unor profesionisti (Andrew Lloyd Webber si Tim Rice, cunoscuti si pentru alte musicaluri precum Evita). Se pune accentul evident pe performanta vocala, insa instrumentalele sunt extrem de variate, chitara electrica si alte instrumente moderne intersectandu-se deseori cu orchestra simfonica, rezultatul fiind unul neasteptat de reusit. Punctul culminant este monologul lui Isus in gradina Ghetsimani, care (in variantele in care este foarte bine interpretat) poate produce fiori pe sira spinarii (un exemplu marca Steve Balsamo aici ).

Pe scurt, Jesus Christ Superstar ofera o auditie care combina calitatea muzicii clasice cu energia muzicii rock, si a avut o contributie importanta la vremea sa la revitalizarea musical-ului. 40 de ani mai tarziu, continua sa aiba succes in randul audientelor de varste si convingeri cat se poate de diferite. Desigur, simpla auditie a albumului nu se compara cu forta pe care au avut-o multe dintre punerile sale in scena, insa ii acord nota 9/10 , singurul lucru pe care i-l reprosez fiind ca multe dintre momentele sale nu se apropie de intensitatea si genialitatea lui Gethsemane.

pentru incheiere va las in compania lui Sarah Brightman:

Anunțuri

Read Full Post »

tapinarii

Nu-i deloc riscant cu-o nevasta model si o amanta discreta.

Tracklist:
1. Universal valabil
2. Prieten
3. Suc de portocale
4. Drag
5. Cugetare
6. Cel mai
7. Simetrie
8. Mult
9. Necugetare
10. Imi place
11. Alegorie
12. La tine
13. Tricicleta
14. Prietena ta
15. Cum ar fi fost

Tapinarii sunt o trupa unica in peisajul folk autohton. Cu asta vor fi de acord si fanii, si cei care nu prea ii agreaza. Originalitatea a fost cea care i-a scos in fata, inca de la inceput. Debutul, cu videoclipul acela cu piticul care danseaza, le-a adus notorietate, din care insa au mai pierdut pe parcurs. Asta probabil pentru ca au inceput sa se ia prea in serios. Si-au concentrat foarte mult atentia pe albume ca intreg. Rezultatul a fost o suita de albume-sa le zicem concept, de o cu totul alta natura decat stilul lor caterincos de debut, care le venea asa de bine, mai ales tinand cont de faptul ca de mijloace muzicale prea ridicate nu au beneficiat niciodata. Din punctul meu de vedere aceste albume  (Ultimul super-erou si Un rege fara regat) nu prezinta nici un interes. Daca (presupunand prin absurd) vreau sa ascult balade lacrimogene, o sa caut in alta parte, nu la Tapinarii. Pentru ca altii pur si simplu le canta mai bine.

Asta e si motivul pentru care nu am ascultat albumul de fata pana de curand. Stiam ca e tot un fel de album-concept, numai ca de data asta era compus de Covei (cealalta jumatate a trupei Tapinarii, alaturi de Tanase). Intr-un final am zis sa il incerc. Surprins am constatat ca nu era nici pe departe atat de slab cum mi-l inchipuiam.

In primul rand se constata o intoarcere spre stilul ala mai neingrijit, mai „amatoricesc”, care ii da farmec unei trupe ca Tapinarii. Apoi, conceptul albumului (viata de cuplu) e tratat intr-un mod mai apropiat de ce asteptam de ani de zile de la ei. Sa nu uitam ca au fost acuzati pe vremuri de misoginie si probabil ca unele sprancene s-au ridicat acuzator si la auditia acestui album. Dar acum hai sa fim onesti. Ca o persoana perfect obiectiva, nici pe departe fan Tapinarii, o sa ii apar in cazul asta, pentru ca daca ce fac ei e misoginie, rezulta ca singura modalitate prin care poti sa nu fii misogin, e ipocrizia.

Viata de cuplu…„E peste media unui album Tapinarii, asta e clar. E si scurt, ceea ce reprezinta un avantaj. Nu de alta, dar cele cateva acorduri de chitara cu care ne-a obisnuit Tanase de 8 ani incoace, se epuizeaza destul de repede. Progresia povestii si versurile lui Covei sunt uneori misto, alteori insa frizeaza ridicolul („si intr-o zi va veni o zi cand intr-o buna zi…”)….sa zicem ca sunt licente poetice tapinaresti. Doar si Eminescu l-a coborat pe luceafar in jos.

In concluzie: mai mult decat ma asteptam de la Tapinarii, dar nota nu va fi mai mare de 6/10. Piese remarcate: Cugetare, Simetrie, Tricicleta.

Read Full Post »

wasp-the-crimson-idol-426666Be careful what you wish for ‘cause it may come true.


Tracklist:
1. The Titanic Overture
2.The Invisible Boy
3. Arena Of Pleasure
4. Chainsaw Charlie (Murders In The New Morgue)
5. The Gypsy Meets The Boy
6. Doctor Rockter
7. I Am One
8. The Idol
9. Hold On To My Heart
10. The Great Misconceptions Of Me

„Blackie Lawless”….exista oare pe lumea asta vreun „rockstar” cu pseudonim mai cliseistic de atat? Pana si Sid Vicious si-ar roade unghiile de invidie. Insa nici nu se putea gasi un nume mai potrivit pentru frontman-ul celor de la W.A.S.P., cei care au dus glam-metalul si shock-rockul pe noi culmi ale grotescului, in anii 80. Din punct de vedere comercial s-au bucurat de un succes care aproape ca il egala pe cel al colegilor de breasla de la Mötley Crue. Insa o data cu inceputul anilor ’90 acest succes era deja istorie. Grunge-ul trupelor precum Nirvana facea legea, iar din componenta initiala a trupei lui Lawless nu mai ramasese decat…el insusi. Din acest motiv, nu este de mirare ca proiectul „The Crimson Idol” a demarat tocmai atunci, fiind mai degraba un proiect solo Blackie Lawless.

Surprinzator este insa rezonabilul succes pe care acesta l-a avut. Si mai surprinzator atunci cand aruncam o privire asupra materialului. Un album-concept de glam metal? La prima vedere cele doua nu prea se pupa. Insa tematica albumului rezolva aceasta dilema. Este vorba in mare parte de un album autobiografic…povestea unui tanar ajuns star rock’n’roll peste noapte si problemele cu care se confrunta, nerezolvate, ci chiar amplificate de sex, droguri si rock’n’roll, contempland in final suicidul. Din punctul asta de vedere se poate face o paralela cu „The Wall”, insa cel din urma e mult mai complex si contine mult mai multe idei si aspecte decat ar fi putut spera Blackie sa includa in povestea sa. Desi discul a fost lansat sub titulatura „W.A.S.P.”, instrumentistii prezenti aici nu prea aveau legatura directa cu trupa. Isi fac insa treaba cu constiinciozitate. Chitara suna bine, insa poate ar fi trebuit scoasa in fata mai mult.

Nu voi comite nici un spoiler in legatura cu povestea, desi e previzibila in mare masura. Cateodata patetismul devine exagerat, insa per total e ok. Din punct de vedere muzical insa, albumul e mult prea repetitiv. Eu pot sa inteleg ca e vorba de un album-concept si ca repetitia unor fraze muzicale e des folosita in cazuri din astea pentru a da coeziune albumului. Dar aici e exagerat, rezultatul fiind un album care o da rau de tot in monotonie. Blackie mai are mult de invatat de la alte trupe care s-au ocupat de albume-concept, precum Dream Theater, Queensryche sau King Diamond.

Daca trecem cu vederea monotonia ce se instaureaza inca de pe la a treia piesa, muzica in sine nu este rea. Nici nu e deosebita. Metal onest, „old school”, fara mari rafinamente tehnice. Vocea lui Lawless este ok, si avand in vedere ca albumul asta era ceva personal pentru el, se vede ca a dat tot ce avea mai bun.

Melodiile sunt in marea majoritate foarte asemanatoare intre ele. Un pasaj de chitara acustica la inceput, pe urma o rockareala si un solo de chitara mai mult sau mai putin inspirat. Preferatele mele ca melodii de sine statatoare sunt „Chainsaw Charlie„, „The Idol” (desi soloul seamana deranjant de mult cu „Confortably numb” de pe „The Wall”), „Hold on to my heart” (una dintre cele mai frumoase balade metal compuse vreodata si punctul forte al albumului dupa parerea mea). „The great misconceptions of me” ofera un final potrivit si te lasa cu impresia ca, in ciuda lipsurilor, a fost o auditie buna.

Fara sa fie o capodopera, si desi in opinia mea nu poate nici pe departe candida la titlul de „cel mai bun album concept de metal” , „The crimson idol” poate constitui o experienta placuta, in functie de starea de spirit si de gradul de interes al ascultatorului pentru genul muzical in care se incadreaza.

Rating: 7/10

Read Full Post »