Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘70s’

funny

Read Full Post »

let them hate me, hit me, hurt me, nail me to their tree

Tracklist:

Disc 1

1. Overture
2. heaven On Their Minds
3. What’s The Buzz?
4. Strange Thing, Mystifying
5. Everything’s Alright
6. This Jesus Must Die
7. Hosanna
8. Poor Jerusalem
9. Pilate’s dream
10. The Temple
11. I Don’t Know How To Love Him
12. Damned For All Time

13. Blood Money

Disc 2:

1. The Last Supper
2. Gethsemane
3. The Arrest
4. Peter’s Denial
5. Pilate And Christ
6. Hosanna
7. King Herod’s song
8. Can We Start Again Please
9. Judas’s Death
10. Trial Before Pilate
11. Superstar
12. The Crucifixion
13. John 19:41- Orchesta

Acesta este mult mai mult decat un simplu album muzical, dupa cum probabil ca stiti. Jesus Christ Superstar a fost primul musical de pe Broadway dedicat in intregime muzicii rock, realizare revolutionara la acea vreme. De asemenea este una dintre primele opere rock in adevaratul sens al cuvantului, alaturi de Tommy a celor de la The Who. Jesus Christ Superstar a fost interpretata si reinterpretata de atatea ori incat este imposibil de spus care e cea mai buna varianta, fiecare dintre ele avand meritele sale. Insusi Ian Gillan de la Deep Purple este prezent in rolul lui Isus in interpretarea originala, si ramane unul dintre cei mai buni interpreti ai rolului, alaturi de Steve Balsamo. Cat despre antagonistul sau Iuda, el a fost interpretat genial de Carl Anderson in filmul din 1973. Printre artistele notabile care de-a lungul timpului au interpretat rolul Mariei Magdalena se numara si Sarah Brightman.

Albumul relateaza povestea lui Isus, concentrandu-se pe perioada dinaintea mortii sale, si pe relatia conflictuala dintre el si Iuda. interpretata, ce-i drept, mai liber decat o prezinta textele biblice. Cu toate acestea naratiunea si dialogul respecta indeaproape Evangheliile, mult mai mult decat lasa sa se inteleaga titlul operei, care probabil ca le-a creat multor credinciosi o parere gresita in legatura cu continutul. De fapt, nu este nimic blasfemiator sau batjocoritor la adresa crestinismului si a lui Hristos. Este mai degraba o interpretare moderna a textului biblic, si atat crestinii cat si cei de alte confesiuni sau convingeri pot sa se bucure de ea in egala masura. Calitatea principala a unei opere de arta autentice este deschiderea la cat mai multe interpretari, iar Jesus Christ Superstar sta foarte bine la acest capitol. Finalul nu este unul cu happy-end, de Hollywood, insa este unul deschis oricarei interpretari. Multi crestini il critica, deoarece considera ca omiterea Invierii este un refuz de recunoastere a divinitatii lui Hristos. Pe acestia ii invit sa citeasca Blaga, si sa se elucideze in legatura cu corola de minuni si celelalte chestii invatate prin liceu.

Din punct de vedere compozitional, avem de a face cu ceva mult peste media albumelor pe care eu cel putin obisnuiesc sa le ascult, se cunoaste imediat mana unor profesionisti (Andrew Lloyd Webber si Tim Rice, cunoscuti si pentru alte musicaluri precum Evita). Se pune accentul evident pe performanta vocala, insa instrumentalele sunt extrem de variate, chitara electrica si alte instrumente moderne intersectandu-se deseori cu orchestra simfonica, rezultatul fiind unul neasteptat de reusit. Punctul culminant este monologul lui Isus in gradina Ghetsimani, care (in variantele in care este foarte bine interpretat) poate produce fiori pe sira spinarii (un exemplu marca Steve Balsamo aici ).

Pe scurt, Jesus Christ Superstar ofera o auditie care combina calitatea muzicii clasice cu energia muzicii rock, si a avut o contributie importanta la vremea sa la revitalizarea musical-ului. 40 de ani mai tarziu, continua sa aiba succes in randul audientelor de varste si convingeri cat se poate de diferite. Desigur, simpla auditie a albumului nu se compara cu forta pe care au avut-o multe dintre punerile sale in scena, insa ii acord nota 9/10 , singurul lucru pe care i-l reprosez fiind ca multe dintre momentele sale nu se apropie de intensitatea si genialitatea lui Gethsemane.

pentru incheiere va las in compania lui Sarah Brightman:

Read Full Post »

Despre Velvet Underground pe iutub

Am avut surpriza placuta sa gasesc pe canalul Youtube romanesc Happyfish o serie de filmulete despre Velvet Underground, dar si supriza neplacuta sa vad ca aveau mai putin de 30 de view-uri fiecare (avand in vedere ca exista videoclipuri Nicolae Gutza cu peste un milion).

Asta e prima parte. Mai sunt vreo 12. Le gasiti la related videos.

Read Full Post »

Don’t know what I want but I know how to get it!

Tracklist:
1. Holidays in the Sun (3:20)
2. Bodies (3:02)
3. No Feelings (2:49)
4. Liar (2:40)
5. Problems (4:10)
6. God Save the Queen (3:18)
7. Seventeen (2:02)
8. Anarchy in the UK (3:31)
9. Submission (4:12)
10. Pretty Vacant (3:16)
11. New York (3:05)
12. E.M.I (3:10)

In 1977 anarhia debarca in Regatul Unit, adusa de niste baieti care si-au facut o trupa fara macar sa pretinda ca vor sa cante muzica, dar care au influentat iremediabil muzica si cultura urbana de la finele secolului 20. Ceea ce e aproape incredibil avand in vedere ca Sex Pistols au stat impreuna doar 2 ani, timp in care au lansat un singur album, cel de fata.

Si mai inedit este faptul ca Sex Pistols au fost prima trupa care a recunoscut fara inconjur faptul ca imaginea pentru ei conta mai mult decat muzica. Un exemplu in acest sens este concedierea lui Glen Matlock (basistul care se aude pe acest album, instrumentist decent) si inlocuirea sa cu Sid Vicious, cel care era vazut de solistul Johnny Rotten (pe numele adevarat John Lydon) drept intruchiparea perfecta a punkerului, insa care habar n-avea sa cante si era pe deasupra un antitalent.

Dar nu ar trebui sa ne mire, pentru ca totul la Sex Pistols este anti. Anti-muzica, anti-estetic, anti-societate. Ei au incercat cu tot dinadinsul sa isi creeze imaginea de antieroi (pionierii acestui curent sunt de fapt altii…incepand cu Rolling Stones). Si au reusit cu prisosinta. Reactia cremei societatii din Anglia a fost cea scontata, de repulsie si teama fata de acesti „golani”.

Sa trecem insa la ce ne intereseaza pe noi, anume muzica. Aceasta, dupa cum am admis de la inceput, sufera in favoarea imaginii. Insa asta nu inseamna ca Sex Pistols nu au avut nimic de oferi la nivel muzical. Inca de la primele piese ni se arata faptul ca in esenta ceea ce canta trupa nu e cu mult diferit de rock’n’rollul celor de la Rolling Stones sau The Who (facand abstractie desigur de instrumentistii mediocri de care dispune), dar agresivitatea si cinismul cu care sunt cantate aceste formule „clasice” te pun pe ganduri de la inceput, la fel ca si vocea de animal turbat a lui Rotten. Albumul incepe cu o piesa de exceptie, Holidays in the sun, ne introduce cum nu se poate mai bine in atmosfera albumului, care continua in acelasi ritm pana pe la piesa a noua (Submission), care are un tempo mult mai redus. Daca primele 3 piese sunt foarte promitatoare, albumul isi cam pierde din consistenta pe urma (cu exceptia lui Anarchy in the UK si God Save the Queen, ajunse imnuri ale punkului, si pe buna dreptate). Criticile mele ar fi in primul rand faptul ca riffurile de chitara, oricat de explozive ar fi, incep sa plictiseasca pana la urma, datorita lipsei de varietate, la fel ca si behaielile lui Rotten. Si versurile care contin prea mult teribilism si tradeaza prea putina substanta cenusie (in comparatie cu trupe ca The Clash).

In concluzie, este cu siguranta un album extrem de influent din zona punk, mai ales avand in vedere ca e printre primele. Daca Ramones le sunt superiori muzical, iar the Clash ii bat  din punct de vedere al versurilor, cei de la Sex Pistols compenseaza prin atitudine. Dar asta nu le va aduce o nota mai mare de 7.5/10 din partea mea.

Piese remarcate: Holidays in the sun, Bodies, No Feelings, God Save The Queen, Anarchy In The UK.

Read Full Post »

Motorhead – Overkill (1979)

Tracklist:
1. Overkill
2. Stay Clean
3. (I Won’t) Pay Your Price
4. I’ll Be Your Sister
5. Capricorn
6. No Class
7. Damage Case
8. Tear Ya Down
9. Metropolis
10. Limb from Limb

Asta e genul de album pe care simt nevoia sa il mentionez desi s-a scris o groaza despre el. Eu nu voi face asta, la urma urmei exista un singur cuvant care poate sa descrie muzica celor de la Motorhead mai bine decat 100 altele: BADASS. Motorhead sunt, fara voia lor, ceea ce trupe ca Manowar se screm din rasputeri sa fie (si tot nu le iese), si anume intruchiparea heavy metalului. Spun „fara voia lor”, pentru ca Lemmy Kilmister sustine in continuare ca Motorhead ar canta „rock’n’roll”. Asa o fi, dar e vorba de un rock’n’roll mai distorsionat, mai pervers si mai rapid ca niciodata.

Nu voi intra in detalii despre melodii, toate se aseamana, insa reusesc sa fie in acelasi timp suficient de autonome si de antrenante incat sa iti fie imposibil sa te plictisesti pana la final. Prima piesa merita sa dea numele albumului, si e una dintre cele mai influente in randul thrasherilor care aveau sa apara in anii 80. E usor sa iti dai seama de ce. Mie imi e imposibil sa nu incep dau din cap, cel tarziu pe la jumatatea ei.

Trupa era bine inchegata la momentul respectiv, cantand deja impreuna de cativa ani, si avand un album la activ. Cei 3 membri ai trupei, toti instrumentisti buni, se completeaza excelent. Cat despre vocea lui Lemmy….sa nu intram in detalii si sa spunem doar ca este perfecta pentru soundul trupei. Iar versurile….”only way to feel the noise is when it’s getting loud”…..nu, lasa.

Un album excelent de DAT DIN CAP. Poate cel mai bun din categoria asta. 8/10 pentru momentele de animaleala pe care mi le-a intermediat.

Read Full Post »

Alexandru Andries – Bootleg (2)

track 05

track 06

track 07

track 08

track 09

track 10

track 11

 

prima parte aici

Read Full Post »

Alexandru Andries – Bootleg (part 1)

andries

N-am mai postat de mult timp nimic pe aici asa ca m-am hotarat sa revin in forta.

Era 1978 sau 1979…sau 1977? in orice caz pe undeva pe acolo. Eu nu eram nici macar in proiect. Taica-miu a avut intr-o zi a acelui an indefinit niste oaspeti, pe niste prieteni de-ai lui, care au venit impreuna cu un tanar student la arhitectura, pe atunci necunoscut publicului larg, pe care i l-au prezentat. Numele sau banuiesc ca l-ati ghicit deja. Da, Andries. Printr-o intamplare fericita, taicamiu poseda pe atunci un junghi de chitara clasica, din aia pe care invata copiii sa cante, si la care urma si eu sa zdranganesc 20 de ani mai tarziu, si mai avea si un magnetofon. Ce a urmat a fost destul de previzibil. Un mini-recital marca Andries, din care nu lipseau unele dintre piesele care urmau sa il faca celebru precum Dracula Blues, insa si unele mult mai putin cunoscute.

fiind un tip destul de altruist de felul meu, vi le ofer spre auditie. calitatea inregistrarii lasa un pic de dorit, insa e scuzabil fiind vorba de o inregistrare pe o rabla de magnetofon care acum 30 de ani era vechi.

Iata primele 4 piese. O sa revin cu altele. Pana atunci, auditie placuta!

track 01

track 02

track 03

track 04

Read Full Post »

Older Posts »