Truda – Agro-Cultura (2010)

Mai bat un cui in sicriu

Tracklist:
1. Priceasna ardeleneasca de munca
2. Supravietuitor
3. Drumul meu
4. Priceasna ardeleneasca de resemnare
5. La arme
6. Snob-man
7. Priceasna ardeleneasca de convietuire
8. Mai bat un cui in sicriu
9. Rusine
10. Priceasna ardeleneasca de dragoste
11. Pula-n cur si bani de drum
12. Priceasna ardeleneasca de saracie
13. Paine si circ (cu Andy Ghost)
14. Pesa de dragoste
15. Priceasna ardeleneasca de bunastare
16. Teoria Lunetistului

Nu am avut niciodata o parere foarte buna despre metalul extrem autohton. De prea multe ori se dovedeste a fi o imitatie palida a ceea ce canta (sau cantau) trupele din strainatate. O „copie xerox de cacat pe hartie proasta”, ca sa ii parafrazam pe baietii de la Truda. Insa ei se incadreaza oare in acest cliseu al trupelor romanesti etern aservite trendurilor occidentale? Hai sa vedem.

In urma auditiei acestui material (partiala ce-i drept, pentru ca din downloadul pus de ei moca pe net lipsesc vreo 3-4 piese ale albumului), pot sa spun ca Truda, trupa relativ noua care (cred) scosese doar un album pana acum, imi depaseste asteptarile. Asta nu spune multe, pentru ca asteptarile mele erau deja foarte reduse. Da, instrumentatia e lipsita de originalitate, si da, vocalul suna ca o imitatie de Andy Ghost (deci practic imitatia unei imitatii), dar parca ei nu se iau tocmai in serios, lucru care din punctul meu de vedere ii iarta de multe pacate. „Pricesnele ardelenesti”, debordand de expresii licentioase, sunt prima indicatie a acestui lucru. Asa ar fi sunat probabil interludiile de pe Mugur de Fluier al lui Phoenix, daca Nicu Covaci ar fi fost beat. Totusi, ele au efectul ludic scontat, si ofera si coeziune albumului.

Despre piese nu se pot spune prea multe. Unora le place genul asta de muzica, altora nu. Mie din intamplare nu imi displace, iar acesti tineri se vede ca au entuziasm si „vana”. E vorba de un heavy metal cu influente death la nivelul vocalului. Nu este o muzica peste masura de agresiva, insa cu siguranta va pune pe fuga pe un fidel ascultator de Bambi. Unele momente solistice ale chitaristului sunt reusite, dar majoritatea sunt aceleasi riffuri pe care le-am auzit cu totii de la Jimmy Page incoace. Solistul are unele momente in care vrea sa ne arate ca stie si sa cante, dar destul de rare si deloc revelatoare. In rest, sa zic ceva despre mesaj? Inca de la prima piesa Truda ne demonstreaza ca nu vrea cu nici un chip sa iasa din cliseul „sistemul e de cacat”. Si nu se dezminte pana la finalul albumului, numai ca dupa cum am mai spus, ceea ce ii salveaza pe Truda de caderea in derizoriu si teribilism este factorul „caterinca” prezent in muzica lor.

Recomandari nu prea am, cam toate piesele sunt la acelasi nivel.

Rating: 6.5/10 (de ascultat numai pentru cine gusta genul muzical).

Anunțuri